Pelerini din partea de Nord a Transilvaniei merg în fiecare an, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, la mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia din Episcopia Maramureșului. Pelerinii din zonă, însoțiți de preoții din sate, merg pe jos până la mănăstire, cu prapuri și icoane, în rugăciuni și cântări închinate Maicii Domnului.
Potrivit egumenului mănăstirii, Macarie Motogna această frumoasă tradiție se păstrează de peste 90 de ani.
„Este o tradiție deja de 90 de ani să vină la sfânta noastră mănăstire, pelerini din partea de Nord a Transilvaniei, încă cu 2, 3 zile înainte de sărbătoare. Hramul mănăstirii de anul acesta a fost patronat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Iustinian, împreună cu un sobor de stareți, preoți, protopopi și diaconi. În fiecare an, la această mare sărbătoare, credincioși din parohia Groșii Țibleșului, oferă o masă caldă, atât în ajun, cât și în ziua praznicului, după slujbă, tuturor pelerinilor prezenți la mănăstirea noastră”, a spus egumenului mănăstirii, Macarie Motogna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu