Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!
Se afișează postările cu eticheta .Religia în lume.. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta .Religia în lume.. Afișați toate postările

miercuri, 18 ianuarie 2017

Sfințirea cea Mare a Apei la Râul Iordan

Creştinii ortodocşi din mai multe ţări serbează joi, 19 ianuarie 2017, praznicul Botezul Domnului, în conformitate cu calendarul iulian.

Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a oficiat în ajunul sărbătorii slujba de Sfințire cea Mare a Apei la Râul Iordan, ne-a precizat Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan.

La slujbă a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu alți pelerini români.

duminică, 1 ianuarie 2017

Bilanţ sângeros la sfârşit de an 2016, 90 000 creştini au fost ucişi

Pentru creştini, anul 2016 a fost unul foarte sângeros. Potrivit Center for the Study of Global Christianity au fost ucişi aproximativ 90.000 creştini pe parcursul anului care a trecut, după cum informează ABC News, citat de pravoslavie.ru.

Alte 500-600 milioane creştini sunt împiedicaţi să-şi practice în mod liber credinţa, estimează Massimo Introvigne, fondatorul Centrului de studii a noilor religii.

În jur de 70 procente din decesele înregistrate au fost cauzate de conflicte apărute între triburile africane. În Nigeria, spre exemplu, s-a înregistrat o creştere de peste 60% a asasinatelor comise de grupări musulmane radicale, cum ar fi Boko Haram. Oricum, creştinii sunt în pericol zilnic în Orientul Mijlociu, inclusiv în Irak și Siria. Coreea de Nord este renumită şi ea pentru intoleranţa şi cruzimea faţă de creştini.

Conform unui raport anual lansat de Release International, un grup dedicat creştinilor persecutaţi din întreaga lume, cea mai mare ameninţare pentru creştini vine din lumea islamică cu guverne ostile și grupări militante. În plus, atacurile militanţilor hinduşi au crescut în India, iar în China congregatii sunt supuse unor presiuni constante din partea guvernului. Atacuri violente împotriva creştinilor au loc şi în ţări ca Iran, nordul Nigeriei sau Pakistan.

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Patriarhul Antiohiei a aşezat piatra de temelie pentru viitorul Centru de protejare și conservare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al întregului Orient, a aşezat sâmbătă, 1 octombrie 2016, piatra de temelie pentru viitorul Centrul de protejare și conservare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Snagov din judeţul Ilfov. La slujbă au participat ierarhi, preoți și numeroși credincioși.

Tot astăzi, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea a vizitat si Mănăstirea ilfovenă Țigănești.

Vizita în România a Delegaţiilor Patriarhiilor Antiohiei şi Georgiei, la final

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit la Reşedinţa Patriarhală în seara zilei de sâmbătă, 1 octombrie 2016, Delegaţiile Patriarhiilor Antiohiei şi Georgiei care şi-au încheiat astăzi vizita în România.

Delegaţiile Bisericilor Antiohiei şi Georgiei au participat în ultimele zile la manifestările religioase dedicate împlinirii a 300 ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul (context în care s-au desfăşurat evenimente între 26 septembrie – 1 octombrie 2016).

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, împreună cu membrii delegației, se vor reîntoarce în această seară în Patriarhia Antiohiei. Delegația georgiană va pleca mâine după Sfânta Liturghie.

luni, 29 august 2016

Ein Karem – Patria Sfântului Ioan Botezătorul

La sud-vest de Ierusalim, la câţiva kilometri se află localitatea Ein Karem, numită de Evanghelistul Luca „ţinut muntos” şi „cetate a seminţiei lui Iuda”. Cu două mii de ani în urmă, aici s-au petrecut o serie de evenimente remarcabile ale istoriei Noului Testament.


Semnificaţia numelui localităţii nu este pe deplin lămurită: izvorul îmbelşugat sau izvorul viei sau, simplu, izvorul Karemului. Locuit deja din epoca bronzului, Iosua a repartizat Karemul tribului lui Iuda (Iosua 15,20 şi 59). Se poate ca Ein-Karem să fie Karem din Vechiul Testament, oraş al neamului lui Iuda (Nav. 15, 59).

Conform tradiţiei creştine, în Ein Karem s-a aflat casa Sfinţilor Zaharia şi Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului Hristos. La Buna Vestire, Arhanghelul Gavriil i-a vestit Maicii Domnului că şi Elisabeta, verişoara sa, a zămislit un fiu prin puterea lui Dumnezeu, pentru care nimic nu este cu neputinţă (Luca 1,36). Aflând vestea, Maica Domnului „s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda” (Luca 1, 39) şi a rămas împreună cu verişoara sa până la naşterea lui Ioan Botezătorul (Luca 1, 56).

Identificarea localităţii se bazează pe distanţa de la Ierusalim (7,5 km) pe care arhidiaconul Teodosie, care a făcut un pelerinaj aici în anul 530, o menţionează în descrierea pe care a lăsat-o Ţării Sfintei, precum şi pe menţiunea sărbătoririi la Ein Karem a Sfintei Elisabeta (28 august), într-un lecţionar gruzin, înainte de anul 638.

În secolele V-VII, bizantinii au construit aici o bisericuţă închinată Sfintei Elisabeta. Despre biserica „Bet-Zaharia” („Casa lui Zaharia”) scriau autori medievali, inclusiv egumenul rus Daniil, în cunoscuta sa „Călătorie” (de la începutul secolului al XII-lea). Egumenul Daniil menţionează biserica Sfintei Elisabeta din apropiere de Ein Karem („la jumătate de verstă” de casa lui Zaharia), în locul în care mama Sfântului Ioan Înaintemergătorul, împreună cu fiul, au scăpat de slugile împăratului Irod (tradiţie păstrată în Prima Evanghelie a lui Iacov, text apocrif). Mai târziu, cruciaţii au găsit la Ein Karem două sanctuare pe care le-au reconstruit.

Astăzi, la Ein Karem se află Mănăstirea rusească Muntele (unde se păstrează cinstita icoană a Maicii Domnului din Kazan, un stâlp din casa sfântului proroc Zaharia şi a dreptei Elisabeta, piatra pe care a propovăduit Ioan Botezătorului); izvorul Maicii Domnului, care curge între mănăstirea rusească şi mănăstirea franciscană al Vizitei, unde, conform tradiţiei, a venit Maica Domnului şi a stat la ruda ei Elisabeta; mănăstirile catolice a Surorilor Sionului (fondată în anul 1860) şi a Surorilor Rozariului (fondat în anul 1910).

joi, 23 iunie 2016

Atac armat asupra Patriarhului sirian iacobit Ignatie al II-lea Karim Afraim

Situația în care își desfășoară viața de zi cu zi creștinii din Siria este calea unui martiriu trecut sub tăcere de către agențiile de presă occidentale. În zonele din Siria ocupate de Califatul Islamic, mulți dintre creștini și-au abandonat casele, migrând în Liban sau Europa. Dar nu toți au plecat. Conform ultimelor statistici, în nord-estul Siriei încă mai locuiesc aproximativ jumătate de milion de credincioși aparținând Bisericii Siriene Iacobite, celei Apostolice Armene, dar Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei şi a Întregului Orient.

Veștile care vin din acea parte de lume sunt îngrijorătoare pentru soarta creștinilor. Ultima mărturie este legată de încercarea de asasinare a Patriarhului sirian iacobit Ignatie al II-lea Karim Afraim.

Conform agenţiei de presă Kaumudi, atacul a avut loc în ziua de 19 iunie 2016, în timp ce Sanctitatea Sa se deplasa într-o comunitate din nordul Siriei, pentru a sluji dumnezeiasca Liturghie. În districtul Al-Wusta Al Qamishle avea loc o manifestare în memoria zecilor de mii de creştini ce au fost omorâţi în anul 1915 de către armata turcă.

Atacul a avut în centrul său un luptător kamikaze, care a detonat o bombă artizanală. În incident au murit trei membri ai forţelor de securitate asiriene, care asigurau paza evenimentului. Conform sursei amintite, luptătorul se îndrepta spre locul în care era Patriarhul Ignatie al II-lea Karim Afraim, dar a fost oprit de către cei trei creştini asirieni, care şi-au sacrificat viaţa pentru siguranţa semenilor.