Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

duminică, 6 decembrie 2015

Hramul Parohiei „Sf. Nicolae” din Woodside, New York

Credincioșii Parohiei ortodoxe româneşti Sfântul Nicolae din Woodside, New York, Statele Unite ale Americii au prăznuit duminică, 06 decembrie 2015, hramul Bisericii.

Sărbătoarea a început în seara zilei de 05 decembrie când, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Arhiepiscopul celor două Americi, au fost aduse spre închinare Moaștele Sfântului Calinic de la Cernica și ale Sfântului Ioan Maximovici. Tot atunci, un sobor de 10 preoți, în frunte cu Înaltpreasfinția Sa, a săvârșit Taina Sfântului Maslu. Programul liturgic a continuat a doua zi cu săvârșirea Utreniei și a Sfintei Liturghii Arhierești, la care au participat Pr. Paroh Marius Dumitrescu, Protos. Vincențiu Temirov de la Mănăstirea Sfântul Dimitrie cel Nou din Middletown, New York și Fr. Chad Hatfield, Cancelarul Facultății de Teologie Ortodoxă Sfântul Vladimir din New York. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș adormiți întru Domnul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu