Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de 16 preoţi şi 9 diaconi, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, pe care ierarhii şi preoţii maramureşeni o numesc Catedrala Tinerilor. Hramul şcolilor teologice maramureşene se sărbătoreşte aici din 2003, de când a fost târnosit primul nivel al Catedralei Episcopale.
sâmbătă, 30 ianuarie 2016
Hramul Seminarului Teologic din Baia Mare la un sfert de veac de existenţă
Studenţii de la Departamentul de Teologie Ortodoxă al Centrului Universitar Nord din Baia Mare şi cei ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare şi-au sărbătorit azi, sâmbătă 30 ianuarie, prin Sfânta Liturghie Arhierească, ocrotitorii, Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de 16 preoţi şi 9 diaconi, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, pe care ierarhii şi preoţii maramureşeni o numesc Catedrala Tinerilor. Hramul şcolilor teologice maramureşene se sărbătoreşte aici din 2003, de când a fost târnosit primul nivel al Catedralei Episcopale.
Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de 16 preoţi şi 9 diaconi, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, pe care ierarhii şi preoţii maramureşeni o numesc Catedrala Tinerilor. Hramul şcolilor teologice maramureşene se sărbătoreşte aici din 2003, de când a fost târnosit primul nivel al Catedralei Episcopale.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu