Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

luni, 7 martie 2016

Un oaspete de seamă în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

În perioada 4-7 martie 2016, Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Australiei şi Noii Zeelande, a efectuat o vizită în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

În timpul şederii în Maramureş, Preasfinţitul Părinte Mihail s-a întâlnit la Centrul Eparhial din Baia Mare cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Chiriarhul Eparhiei. În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind păstorirea credincioşilor din ţară şi străinătate.

De asemenea, Preasfinţia Sa a vizitat Mănăstirea Rohia, precum şi Mănăstirea Bârsana, - aşezământ monahal unicat în România.

În timpul pelerinajului, Preasfinţia Sa a fost însoţit de Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul, alături de care s-au aflat mai mulţi consilieri eparhiali.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu