Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

duminică, 6 martie 2016

Vizită arhierească în Parohia Buda din Botoșani

În după amiaza zilei de duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat slujba Paraclisului Maicii Domnului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica din localitatea Buda, comuna Coşula, judeţul Botoşani. Parohia Buda este singura din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei care îl are ca ocrotitor și pe Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan, cinstit de Biserica Ortodoxă în ziua de 4 martie.

IPS Teofan, în trecere și pe la Mănăstirea Coșula

În seara zilei de duminică, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vizitat biserica Mănăstirii Coșula și ansamblul monahal de aici, aflate în punctul de finalizare a lucărilor de reabilitare. Biserica mănăstirii, Casa egumenească, Turnul clopotniţă, Zona cuhniilor şi zidul de împrejmuire, arhondaricul, precum şi amenajările peisagistice, au fost refăcute în baza unui proiect cu finanţare europeană. Cu prilejul lucrărilor de restaurare, au fost descoperite în biserica Mănăstirii Coșula picturi datând din secolul XVI-lea, din timpul domniei lui Petru Rareș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu