În sâmbăta dinaintea Săptămânii Patimilor a Postului Mare, creștinii ortodocși l-au cinstit pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Tot această zi este numită Sâmbăta lui Lazăr, deoarece amintește de ziua în care acesta a înviat din morți.
Amintirea Sfântului Lazăr a fost prilej de aleasă sărbătoare pentru obștea monahală a Mănăstirii Cristorel, închinată Sfinților Ilie și Lazăr. Hramul așezământului monahal a fost marcat prin prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, care a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un numeros sobor de preoți, pe altarul de vară al mănăstirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu