La orele serii, sute de timişoreni au venit la Catedrala din Timișoara, pentru a participa la Slujba Deniei Prohodului Domnului. Sfânta slujbă a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioșii au înălţat rugăciuni şi au cântat antifonic Prohodul Domnului în jurul Sfântului Epitaf, împreună cu întreg soborul slujitorilor, închipuind, tainic, pe cei care, cu evlavie, L-au coborât pe Mântuitorul Hristos de pe Cruce şi L-au aşezat în mormânt.
La sfârşitul Doxologiei, a avut loc tradiţionala procesiune în jurul Catedralei mitropolitane, care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. După procesiune, toţi credincioşii prezenţi au intrat în sfântul locaș, trecând pe sub Sfântul Epitaf. Apoi, Sfântul Epitaf a fost reaşezat în Mormânt, cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip…”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu