Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

marți, 6 decembrie 2016

La Rohia, primul hram fără Arhipăstorul Justinian

Marţi, 6 decembrie 2016, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în noua biserică a Mănăstirii Rohia cu ocazia hramului Paraclisului de iarnă.

Acest hram a fost primul fără Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, de la sfinţirea Paraclisului de iarnă, în 6 decembrie 1997, împreună cu P.S. Ioan al Oradiei şi P.S. Iustin Sigheteanul, de atunci şi până în prezent vrednicul de pomenire Justinian Arhiepiscopul nelipsind de la niciuna din sărbătorile hramului din 6 decembrie. I.P.S. Justinian a trecut la cele veşnice în 30 octombrie 2016, iar hramurile de acum înainte le va patrona din locul de veci de la poarta mănăstirii, unde joi va fi oficiat parastasul la 40 de zile de la trecerea sa la cele veşnice.

După încheierea Sfintei Liturghii, a fost oficiat Parastasul după vrednicul de pomenire Justinian Arhiepiscopul, Părintele nostru, cel care a fost stareţul acestui sfânt locaş timp de 39 de ani, cel care a făcut ca numele Rohiei să fie cunoscut în toată ţara şi chiar în străinătate, dar mai mult decât atât, Rohia să fie căutată de credincioşi pentru rugăciunile şi sfinţenia acestui loc de tămăduire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu