Luni, 30 ianuarie 2017, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, s-a aflat în mijlocul comunităţii “Sfinții Trei Ierarhi” din orașul Chișinău (preot paroh protoiereu Anatol Goncear), unde însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie, cu ocazia prăznuirii ocrotitorilor spirituali ai parohiei(pe stil nou).
Şirul evenimentelor s-a încheiat cu un Tede-um de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite asupra comunităţii “Sf. Trei Ierarhi” asupra familiei părintelui paroh şi pentru sănătatea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş, urmată de slujba de sfinţire a crucilor ce urmează a fi puse pe biserica, ce se află în construcţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu