Gramata mitropolitană pentru înscăunarea PS Timotei
† IOSIF
Prin mila şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale,
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale,
Prea iubitului cler şi tuturor dreptcredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita
Episcopie Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, tuturor ascultătorilor şi cititorilor acestei
GRAMATE MITROPOLITANE,
Har şi pace de la Dumnezeu cel în Treime lăudat,
iar de la Noi, Arhierească binecuvântare şi frăţească întru Hristos îmbrăţişare!
Se cuvine să facem cunoscut tuturor că Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a aşezat în sfânta Sa Biserică dregătorii şi vrednicii deosebite şi prin trimiterea Sfântului Duh peste Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli, i-a întărit pe aceştia întru propovăduirea cuvântului Evangheliei Sale, iar prin punerea mâinilor, într-o neîntreruptă succesiune de la Sfinţii Apostoli până astăzi, pe toţi slujitorii Bisericii îi face vrednici de a fi părtaşi darurilor sale de multe feluri, în treptele rânduite, ca diaconi, preoţi şi arhierei.
Legăturile de suflet şi de limbă dintre România, Spania şi Portugalia au făcut ca mai ales în a doua parte a secolului XX şi în special în ultimii ani, foarte mulţi români ortodocşi să se stabilească în aceste ţări. Luând în considerare nevoile pastoral-misionare, în ultimii ani au fost înfiinţate aici peste 40 de parohii.
Luând în considerare toate acestea, la propunerea forurilor competente ale Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 22 octombrie 2007, prin hotărârea 4587/2007 a aprobat înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, parte integrantă din Biserica Ortodoxă Română.
Ca ostenitor al lui Hristos în slujirea de Mitropolit, călăuzit fiind de îndatorirea canonică de a nu lăsa Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei lipsită de cârmuitor, pe temeiul articolelor 8 şi 132 din Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu articolele 30-38 din Statutul Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, întrunită în data de 3 martie 2008 la Madrid, a desemnat drept candidat pentru alegeea celui dintâi episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei pe Preacuviosul Părinte Timotei Lauran, stareţul Mănăstirii Vilar, din Franţa.
Împlinind procedura statutară şi luând aminte la îndatoririle ce ne revin am înaintat această propunere Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în cadrul şedinţei din data de 5 martie 2008. După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în urma cercetării canonice şi a sufragiului, ierarhii Sfântului Sinod au ales în scaunul vacant al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei pe Preacuviosul Părinte Timotei Lauran.
Astăzi 25 mai 2008 împreună cu Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Arhiepiscopi şi Episcopi, preoţii şi diaconii împreună liturghisitori, în mijlocul poporului dreptcredincios, în Biserica din Alcala de Henares am hirotonit pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Lauran întru arhiereu.
Preasfinţitul Părinte Timotei s-a născut la 12 aprilie 1975 în Satu-Mare. În 24 martie 1998 a fost tuns în monahism la Sfânta Mănăstire Nicula de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Vasile Flueraş. Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul l-a hirotonit diacon în 25 martie 1998, iar ieromonah pe seama Mănăstirii Nicula, fiind hirotonit de Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, în 14 iunie 1998. Preasfinţia Sa a obţinut titlul de licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj în anul 1997 cu lucrarea: Validitatea hirotoniilor anglicane în contextul relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Anglicană. Din octombrie 1999 până în ianuarie 2001 a îndeplinit ascultarea de preot duhovnic la Mănăstirea „Acoperamântul Maicii Domnului” – Bussy on Othe, Franţa. În 15 august 2000 a fost ridicat la rangul de protosinghel de către Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Din aprilie 2004 până în octombrie 2005 a îndeplinit ascultarea de preot slujitor la Mănăstirea Înălţarea Sfintei Cruci” Malvialle, Franţa. La 1 noiembrie 2005 este numit de către Noi, Stareţ al Sfintei Mănăstiri Adormirea Maicii Domnului, Villelongue del Vilar, Franţa.
Pe temeiul Sfintelor canoane, al prevederilor cuprinse în art. 133 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi art. 38 din Statutul canonic al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, aducem la cunoştinţa tuturor această GRAMATĂ MITROPOLITANĂ prin care dăm alesului episcop, Preasfinţitului Părinte Timotei, împuternicirea canonică de păstorire ca Episcop al de Dumnezeu păzitei Episcopii Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, cu toate parohiile din Spania şi Portugalia, drept mărturie că Preasfinţia Sa, dobândind jurisdicţia de episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, are dreptul şi puterea de a aşeza, după rânduielile Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu Statutul canonic al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale respectând Constituţia şi legile Spaniei şi Portugaliei: citeţi, cântăreţi, ipodiaconi, diaconi, şi preoţi, la toate bisericile din Episcopia Preasfinţiei Sale, iar stareţi şi stareţe, egumeni şi egumene la mănăstiri şi schituri, şi de a rândui toate câte i se cuvin ca ierarh spre folosul duhovnicesc al eparhiei pe care o păstoreşte pe calea mântuirii.
Preasfinţia Sa este îndatorat să păstreze neştirbită credinţa Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, să dea dovadă de jertfelnicie în lucrarea pastoral-misionară şi în opera filantropică, să se îngrijească de înfiinţarea de noi parohii şi aşezăminte monahale, să manifeste o atenţie deosebită faţă de pastoraţia copiilor, tinerilor, precum şi a celor bătrâni şi a celor bolnavi.
Îndemnăm pe Preasfinţia Sa să stăruiască pentru consolidarea unităţii spirituale a tuturor credincioşilor şi clericilor acestei Episcopii şi să întreţină relaţii frăţeşti şi de comuniune cu celelalte biserici ortodoxe din Spania şi Portugalia.
Totodată îndemnăm pe Preasfinţia Sa să preţuiască eforturile pentru unitatea creştină şi să promoveze dialogul cu celelalte Biserici creştine.
Totodată îndemnăm pe Preasfinţia Sa să preţuiască eforturile pentru unitatea creştină şi să promoveze dialogul cu celelalte Biserici creştine.
Aşteptăm din partea Preasfinţiei Sale cinstire şi ascultare faţă de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale şi faţă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Având în vedere slujirea arhierească ce i-a fost conferită, drepturile şi îndatoririle prevăzute de sfintele canoane, de rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe Române, de Statutul canonic al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale şi de Statutul juridic al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, aducem la cunoştinţa tuturor că Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei este unicul arhipăstor canonic şi legal al clericilor şi credincioşilor ortodocşi români din Spania şi Portugalia.
Aşadar, tuturor clericilor şi călugărilor, precum şi dreptcredincioşilor din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei le recomandăm cu dragoste părintească pe Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei drept chiriarhul lor canonic, chemându-i să îl întâmpine cu dragoste fiască, să îl asculte şi să îl cinstească, arătându-i în toate împrejurările sprijin şi împreunălucrare.
Şi astfel, cu toţii într-un cuget şi o inimă să preamărim în bună înţelegere pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedesăpărţită. Amin !
Dată în reşedinţa Mitropolitană de la Paris, la 25 mai, în Duminica Samarinencei, în cel de-al zecelea an de păstorire a noastră ca Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, anul mântuirii 2008.
† IOSIF
Arhiepiscop Ortodox Român al Europei Occidentale,
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale
† IOSIF
Arhiepiscop Ortodox Român al Europei Occidentale,
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu