Îți mulțumim, părinte preaiubit, dincolo de cuvinte, de amintiri, de emoție, de dor! Îți mulțumim pentru tot și pentru toate!
Părintele Proclu va fi înmormântat marți
După o viață închinată în întregime Domnului, Părintele Proclu (Nicău) a trecut la cele veșnice sâmbătă, 28 ianuarie 2017. Așa cum i-a fost dorința, exprimată inclusiv în testamentul scris, el va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde și-a pregătit din timp locul de veci. Slujba de înmormântare va avea loc marți, 31 ianuarie, începând cu orele 10.30, după ce, mai intâi, se va oficia slujba Sfintei Liturghii.
În perioada de până la înmormântare se va citi Psaltirea la căpătâiul părintelui, așa cum este tradiția noastră monahală. Deși părintele Proclu a trăit în desăvârșită smerenie și nu și-a dorit o slujbă de înmormântare impunătoare, credem că părintele se va bucura de toți aceia care, cu discreție, vor veni și vor aduce recunoștința lor în rugăciune către Dumnezeu pentru sufletul său.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!
Se afișează postările cu eticheta .Știri din Patriarhia Română.. Afișați toate postările

luni, 30 ianuarie 2017
sâmbătă, 28 ianuarie 2017
A trecut la Domnul Părintele Proclu, pustnicul de la marginea lumii
Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea din această viaţă a parintelui Proclu Nicău. De astazi, mai avem un rugător în Ceruri! Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii!
***
Parintele Proclu Nicau, unul dintre marii parinti duhovnici romani, a vietuit intr-o smerita chilie sihastreasca, aflata la margine de codru, in satul Mitocu Balan, comuna Cracaoani, judetul Neamt. Parintele cu ochi albastri, scund, insa cu mintea inalta, rostea cuvinte duhovnicesti debandite in urma rugaciunilor neincetate, iar nu luate din carti sau studii.
Parintele Proclu Nicau
Parintele Proclu Nicau, un parinte calugar din judetul Neamt. Intrat in obstea de la Manastirea Sihastria la varsta de numai 13 ani, fratele Gheorghe Nicau, dupa numele sau de mirean, a fost inca dintru inceput ascultator, smerit si iubitor.
Astfel, pe cand era frate la manastire, tanarului Gheorghe Nicau ii crescuse mai mult mustata decat barba, pentru aceasta, unii dintre calugari facand uneori glume pe seama lui. Pentru aceasta, el a mers la parintele Macarie, un batran care pustnicise impreuna cu parintele Cleopa, si s-a plans de cele petrecute. Atunci a primit urmatorul sfat: "Daca fratii rad de tine, razi si tu cu ei tot de tine, dar nu cumva sa razi de ei, ca pierzi." Implinind cuvantul, fratii s-au smerit, iar ispita a pierit.
Fratele smerit Gheorghe Nicau a facut parte din grupul de calugari trimis de catre patriarh la Manastirea Slatina, spre revigorarea vietii monahale in vechea manastire. Aici, el a crescut sub indrumarea parintelui Cleopa Ilie. In obstea de la Manastirea Slatina, fratele Gheorghe Nicau a trait vreme de opt ani, tot aici el fiind tuns in monahism, sub numele de Proclu.
Cand a fost scos din manastire, de catre comunisti, parintele Proclu a fost trimis sa lucreze pamantul tarii. Auzind motivul comunist al scoaterii din manastire, parintele a raspuns cu indrazneala, zicand: "De ce nu opriti avorturile, ca sa aiba cine lucra pamantul?" Drept pedeapsa, comunistii i-au ras barba si l-au lovit peste cap.
Mai apoi, parintii de la Manastirea Sihastria l-au chemat inapoi, in obste, insa Decretul 410 avea sa-l impiedice, impreuna cu el multi calugari fiind fortati sa se intoarca in lume. Pentru aceasta, parintele Proclu Nicau s-a indreptat spre satul Mitocu Balan, din comuna Cracaoani, unde se afla mostenirea sa parinteasca.
Ajuns in locul natal, parintele Proclu s-a retras intr-o chilie saraca, pe cat de smerita, pe atat de linistita, aflata nu foarte departe de marginea padurii. Chilia sihastreasca a parintelui, o camaruta de lemn, construita de el insusi, se afla pe un deal impadurit, la poalele muntilor nemteni. Putin mai sus de chilia parintelui locuieste sora acestuia, Georgeta. Cand a implinit 82 de ani, parintele Proclu vietuia deja in chilie de aproape 50 de ani.
Cu cat a fugit mai mult de lume insa, cu atat lumea l-a cautat mai mult. Astfel, chiar daca drumul spre chilia sa este unul anevoios, desi se desprinde din drumul principal ce leaga localitatile Piatra Neamt si Targu Neamt, el a fost deja strabatut de numerosi credinciosi, unii dornici de binecuvantare, altii de sfat, iar altii poate numai de curiozitate.
Pe usa incuiata a chiliei sale sta scris: "Va rog, nu bateti. Sunt batran si bolnav." Cu toate acestea, parintele se inmoaie aproape intotdeauna la rugamintile insistente ale unor credinciosi, dornici de mangaiere duhovniceasca si de binecuvantare.
Fiind intrebat de ce a ales sa duca o viata sihastreasca, departe de oameni, parintele Proclu raspunde smerit: "Ca-s prost, putina minte am. Ca, dac-as avea mai multa minte, ar trebui sa stau printre oameni! Ca sa spun drept, are cineva un animal si-l tine inchis. Si-l intreaba cineva de ce-l tine pe animal asa. "Ca are narav. Da din copite", ii raspunde. Eu am naravul ca am observat pe la Sfintii Parinti, chiar si la Mantuitorul."
Parintele Proclu Nicau, marturisa despre sine: "Eu sunt cu un picor in groapa si unul pe mal. Eu atata am trebuinta: a-mi tine gura si a ma ruga pentru toti. Vin multi la mine. Unii pleaca folositi, ti-e drag sa stai de vorba cu ei, parca ii simti ca sunt indumnezeiti. Cu altii e greu. Eu nu mai dau sfaturi. Stii de ce? Are cine sa dea: biserica, duhovnicii, presfintitii. Eu asa ma rog pentru toti. Nu ma uit ca a fost in partid, ca a fost de alta credinta: "Doamne, ajuta-le sa ajuga in Rai, ca daca eu ma rog pentru toti, bunul Dumnezeu ma primeste si pe mine." Asa ii rog pe cei care vin: sa ma puna la pomelnic, la slujbe si la Sfantu Maslu."

luni, 31 octombrie 2016
Întrunirea comisiei de canonizare a părintelui Arsenie Boca
Luni, 31 octombrie 2016, la Mănăstirea Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare a părintelui Arsenie Boca, ne-a precizat Adrian Nicolae Petcu, membru în comisia de canonizare.
Lucrările comisiei s-au concretizat într-o sistematizare teologico-științifică a scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a documentelor de arhivă, precum și a diverselor publicații apărute de-a lungul timpului cu privire la viața și activitatea duhovnicului de la Mănăstirile Sâmbăta și Prislop.
Ședința a început prin rostirea rugăciunii Împărate Ceresc. În continuare, membrii Comisiei au întocmit referatele primite în ședința de lucru ce avut loc în data de 16 aprilie 2016.
Primul referat a fost prezentat de părintele profesor Mircea Păcurariu, intitulat Părintele Arsenie Boca de la mănăstirile Sâmbăta de Sus și Prislop. În referat se prezintă date biografice, pe baza documentelor aflate în arhiva Institutului Teologic din Sibiu, respectiv copilăria, perioada studiilor, perioada atonită, perioada de la Mănăstirea Sâmbăta, prigoana autorităților comuniste, perioada de la Mănăstirea Prislop. Perioada de prigoană, respectiv prima și a doua arestare a părintelui sunt prezentate pe baza declarațiilor părintelui în faza de cercetare. Părintele a efectuat 525 zile de închisoare. A fost prezentată apoi perioada de la Drăgănescu, iar, în cele din urmă, sfârșitul părintelui Arsenie de la Sinaia din 28 noiembrie 1989.
În cadrul ședinței, Mitropolitul Ardealului a declarat că cele mai relevante date despre părintele Arsenie sunt cele autobiografice, mărturiile proprii care se regăsesc în declarțiile Părintelui în fața organelor securității.
A urmat apoi prezentarea recenziei celor opt materiale (șapte cărți și filmul documentar Părintele Arsenie Boca-omul lui Dumnezeu, în regia lui Nicolae Mărgineanu) primite înspre analiză. În cadrul ședinței, s-a realizat o prezentare critică și succintă a acestor opt materiale.
De asemenea, în cadrul ședinței a fost propusă alcătuirea unei cronologii a activității părintelui Arsenie, precum și stabilirea exactă a surselor autentice referitoare la viața și activitatea părintelui Arsenie.
Pentru o mai bună documentare au fost efectuate cercetări și în arhiva Arhiepiscopiei Aradului, analizând dosarul de corespondență dintre Episcopia Aradului și Mănăstirea Prislop. Cercetările din arhiva Arhiepiscopiei Aradului vor continua, urmând a fi sistematizate și prezentate într-un referat întocmit ulterior de Adrian Nicolae Petcu. Totodată a fost propusă o documentare în arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, Arhiepiscopiei Râmnicului, și în arhiva Mănăstirii Sâmbăta. În urma cercetărilor s-ar urmări activitatea pastoral-misionară și de apărare a dreptei credințe a părintelui Arsenie Boca.
Referitor la scoaterea părintelui Arsenie din mănăstire, a fost menționat faptul că Părintele Arsenie a fost silit a părăsi mănăstirea pe baza unor tabele întocmite de autoritățile comuniste centrale, la începutul anului 1959 și nu în urma Decretului nr. 410, care a fost emis ulterior.
La rândul său, părintele profesor Vasile Vlad a prezentat referatul întocmit, în cuprinsul căruia a analizat memoriul Andreei Neacșu, lector la Universitatea de Arhitectură din București, adresat Preafericitului Părinte Patriarh în care face anumite mențiuni critice la adresa părintelui Arsenie, asemănându-l cu Inochentie de Balta, aducând argumentând ca neîntemeiate și tendențioase acuzele la adresa părintelui.
S-a realizat apoi, în cuprinsul referatului, o analiză comparativă între părintele Arsenie și Rudolf Steiener.
În cea de-a treia parte a referatului, a fost analizată lucrarea Cărarea Împărăției, autorul argumentând ortodoxia învățăturii părintelui Arsenie care reiese cu putere din această lucrare, urmând a întocmi un referat sinteză cuprinzând argumentele care pot fi folosite în vederea propunerii de canonizare, care vor fi incluse în studiul document
Părintele profesor Simion Todoran a prezentat referatul întocmit, în cuprinsul căruia a analizat șapte scrieri despre Părintele Arsenie. Accentul referatului a fost pus pe minunile atribuite părintelui Arsenie.
Preasfințitul Părinte Daniil a prezentat referatul în care analizează trei scrieri, respectiv volumul album Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești, Părintele Arsenie Omul îmbrăcat în haină de in și Îngerul cu cădelnița de aur, Arhanghelul de la Prislop.
Membrii Comisiei au categorisit literatura legată de Părintele Arsenie astfel:
Lucrări autentice ale Părintelui Arsenie: Cărarea Împărăției, Cuvinte Vii, manuscrisele autentice publicate în cartea Omul îmbrăcat în haină de in și Îngerul cu cădelnița de aur, albumul Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești.
Mărturii și documente despre viața și activitatea părintelui Arsenie din dosarele securității, regăsite în cărțile tipărite la Editura Agnos, respectiv Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității, vol. I (Sâmbăta de Sus, 1943-1949), Sibiu, Editura Agnos, 2013, 298 p. cu anexe foto; vol. II (Prislop, 1950-1959), Sibiu, Editura Agnos, 2014, 703 p, cu foto, editori Florian Bichir, Romeo Petrașciuc și Raluca Todorel.
Cărți de evlavie la adresa Părintelui Arsenie.
Referatele elaborate au fost centralizate la secretariatul Comisiei. Adrian Nicolae Petcu a fost delegat de către comisie să redacteze un referat de specialitate care să evidențieze personalitatea duhovnicească a părintelui așa după cum se poate desprinde din documentele fostei securități.

duminică, 30 octombrie 2016
Îaltpreasfinţitul Părinte Justinian a trecut la cele veșnice
Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a trecut la cele veșnice astăzi, 30 octombrie 2016. În seara zilei de sâmbătă, 29 octombrie 2016, Înaltpreasfinția Sa a suferit un infarct miocardic și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Baia Mare.
Ierarhul s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș, dintr-o familie de țărani evlavioși, la botez, primind numele de Ioan. A urmat școala primară în satul natal (1928-1934).
Între 1934-1941 a fost reținut acasă de părinți pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului ortodox de băieți „Simion Ștefan” din Cluj. Mânat de dragostea de a-L sluji cât mai bine pe Dumnezeu, s-a dus la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, ca frate de mănăstire în 12 martie 1941, tuns în monahism sub numele de Justinian (în 1942). La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Mănăstirea Rohia de către Preasfințitul Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului. Între 22 noiembrie 1942 și 10 martie 1943 este încorporat, în ciuda hainei clericale în armata maghiară la Miscolt. În împrejurările istorice dramatice dintre 1940-1944, monahii din Mănăstirea Rohia trăiau într-o înfrigurată nădejde: eliberarea țării și a Transilvaniei. În zorii în care această speranță devenea o certitudine, este numit stareț la Rohia tânărul ieromonah, în vârstă de 23 de ani, Iustinian Chira, care avea să conducă acest sfânt locaș, aproape 30 de ani; una din cele mai îndelungate și rodnice stăreții.
Pentru meritele sale în conducerea mănăstirii, la propunerea Preasfințitului Teofil al Clujului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit, în anul 1967, rangul de arhimandrit, iar în anul 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales episcop-vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. în septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, fiind instalat la 11 noiembrie 1990. În această calitate inițiază reorganizarea de curând reînființatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului. În acest scop a cerut înființarea postului de Episcop-vicar pe seama Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, post în care l-a propus pe arhimandritul Justin Hodea, starețul Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia, care devine astfel Preasfințitul Justin Sigheteanul.
La 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rang de Arhiepiscop onorific, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în Catedrala Sfânta Treime din Baia Mare.

sâmbătă, 3 septembrie 2016
Tinerii ortodocşi prezenţi la #ITO2016 în vizită la Catedrala Mântuirii Neamului
Cei peste 2.500 participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea au vizitat sâmbătă, 3 septembrie 2016, obiectivele turistice și religioase importante din Capitala României. De asemenea, ei au efectuat și un tur informativ la șantierul Catedralei Mântuirii Neamului.
În cadrul vizitei a fost prezentat stadiul lucrărilor, necesitatea și simbolismul catedralei.
Mâine, tinerii ortodocși vor participa la prima Sfântă Liturghie săvârșită la Catedrala Națională.
Slujba va fi oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu mai mulți ierarhi români şi străini.

vineri, 12 august 2016
Experienţa vieţii cu Hristos, Episcopul Vasile Someșanul
Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împlinește în data de 15 august, 18 ani de arhierie.
În vara anului 1998, Arhim. Vasile Flueraș, în urma propunerii vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, a fost numit Episcop-vicar al Eparhiei Clujului și hirotonit întru arhiereu, la 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula, de către Patriarhul de pioasă amintire Teoctist.
Din soborul ierarhilor prezenți la hramul Mănăstirii au mai făcut parte Mitropolitul (Arhiepiscopul Clujului la vremea respectivă) Bartolomeu, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, pe atunci arhiepiscop al Alba-Iuliei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, la vremea aceea episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Episcopul Vasile Someşanul, sau părintele Vasile Flueraş cum îl cunosc încă unii dintre clujeni, este unul din cei mai iubiţi clerici din Cluj şi din Transilvania.
Limanul spiritual al teologilor și al preoților
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, naș de călugărie și prieten de o viață al Preasfințitului Părinte Vasile Someșanul, mărturisește în prefața cărții de predici a acestuia din urmă, Experiența vieții cu Hristos, despre momentul întâlnirii:
Eram inginer stagiar. Punctul de atracție pentru toți cei ce aveau sufletul rănit de dragostea lui Iisus Hristos era Catedrala. Aici l-am întâlnit pentru prima dată.IPS Andrei si Ps Vasile Era liniștit, sobru, manierat, gata de a sări în ajutor și, în același timp, foarte timid. Studia teologia. Eu nu aveam încă bucuria de a fi student teolog. Râvneam să ajung la această calitate, cum am și ajuns, în scurt timp, dar, deocamdată, eram inginer pe șantierele Patriei.Încă de pe atunci, Preasfințitul Vasile Flueraș, era receptiv la necazurile și suferințele altora. Îi ajuta pe bătrâni și pe săraci, după puterea lui. Preoți venerabili și în vârstă apelau la serviciile lui.
Preasfințitul Vasile s-a născut pe 30 decembrie 1948, în cartierul Mănăştur, din Cluj-Napoca, într-o familie de muncitori. La 18 ani era lucrător, urmând un liceu la seral, pentru a nu fi povară părinţilor săi, când L-a cunoscut pe Dumnezeu. De atunci, a urmat calea Bisericii neabătut. El însuși mărturisește:
Fac parte dintr-o generație binecuvântată de Dumnezeu. În perioada anilor 1960-1980, m-am format intelectual, social și moral, într-o atmosferă de respect, bună-cuviință, conștiinciozitate și responsabilitate. După ucenicie, activitatea în producție, absolvirea liceului și, după examenul de admitere la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Institutului Medico-Farmaceutic din Cluj-Napoca, la care nu am reușit, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am fost admis în 1971 la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, fiind primul student teolog clujean din acea vreme.
Şi astfel, vindecă astăzi deopotrivă suflete şi trupuri, fiind implicat, de peste două decenii, în coordonarea proiectelor social-medicale ale Arhiepiscopiei Clujului.
Având aplecare asupra problemelor celorlalţi, încă din anul întâi la Teologie s-a implicat în activităţi specifice misionar-sociale. Lucrarea de licenţă sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae a susținut-o pe subiectul Probleme sociale in scrierile Părinților Capadocieni, la catedra de Bizantinologie, și a rămas marcat de această dimensiune a slujirii.
„Numai în Biserică poţi să fii într-o permanentă bucurie”
Întors la Cluj, în 27 noiembrie 1976, a fost hirotonit preot celibatar pe seama Parohiei Tureni, Protopopiatul Turda, jud. Cluj, de către Înaltpreasfințitul Justinian al Maramureșului și Sătmarului, pe atunci episcop-vicar la Cluj. La scurtă vreme a fost detașat (la 1 ianuarie 1977) ca preot slujitor la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul Grigorescu, Municipiul Cluj-Napoca. După alte câteva luni (în august 1977) a fost numit preot slujitor la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cartierul Mănăștur, din Municipiul Cluj-Napoca.
Credincioșii din parohiile în care a slujit l-au cunoscut ca un preot de vocație, blând, înțelept, modest, de o bunătate pilduitoare, coleg de nădejde pentru confrații preoți, echilibrat, mult milostiv și iertător, duhovnic ales, cu o viață morală exemplară. Într-un an, aveam de săvârşit, în medie, 150-160 de cununii, de botezat 600 de copii şi de slujit la 140-150 de înmormântări, mărturisește Preasfinția Sa.
Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Maramureșului şi Sătmarului își amintește cu drag: Puteai să îl vezi pe străzile Clujului umblând pe jos în ţinută clericală, parcă în căutarea sufletelor pierdute, păstorul cel bun care caută oaia pierdută.
Aceste calități l-au făcut să fie remarcat în rândul preoțimii clujene și să fie solicitat, adeseori, în probleme duhovnicești. Pentru activitatea misionar-pastorală deosebită, Arhiepiscopul Teofil Herineanu i-a acordat distincția bisericească de „iconom” (în anul 1987).
În anul universitar 1990-1991 a fost și duhovnic-asistent la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Cluj-Napoca (azi Facultatea de Teologie Ortodoxă), fiind un preot model pentru studenții teologi. La 25 martie 1991 (de Buna Vestire) a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba-Iulia, avându-l ca naș de călugărie pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei.
Părintele Vasile – statornic precum veșnicia
În octombrie 1991, la câteva luni după ce a fost tuns în monahism, a primit ascultarea de stareţ la Mânăstirea Nicula. Iar în 1994 a fost adus de către arhiepiscopul Clujului de atunci Bartolomeu Anania la catedrala episcopală din Cluj-Napoca. A fost eclesiarhul catedralei, responsabil cu administrarea lăcaşului de cult, dar totodată a îndeplinit şi rolul de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopie, a fost hirotesit apoi arhimandrit.
Unul din fii săi duhovnicești apropiați care l-a cunoscut încă din anii 90, Arhimimandritul Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Eparhia Clujului spune:
Statornicia în credință, DSC0194în sentimente, în nădejde, în blândețe, în dărnicie și cumințenia care îl caracterizează sunt prezente chiar și în cuvântările sale. Repetările insistente, emoțiile timiditatea, compasiunea, simpatia, filiația și paternitatea sunt câteva dintre caracteristicile Preasfinției Sale. Dar dincolo de îmbrăcămintea cuvântului, stă profunzimea unei cunoașteri și a unei trăiri teologice de excepție. Părintele Vasile ajunge la inima tuturor, deoarece, pe lângă cuvântul în sine, chipul, vocea gestul și privirea conving pe deplin.
Părintele Vasile este statornic precum veșnicia, același ieri, azi și în veci!
Monument de răbdare și bunătate
n urma propunerii Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Bartolomeu şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din vara anului 1998, a fost numit episcop-vicar al Eparhiei Clujului și hirotonit întru arhiereu, la 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula, de către vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist.bartolomeu-anania-vasile-someseanu Când am fost promovat în arhierie, s-au ridicat mai multe voci care au spus că voi lipsi din spaţiul duhovnicesc. Şi atunci, părintele mitropolit Bartolomeu, cu bunătatea pe care a arătat-o întotdeauna tuturor, a spus: „Păi, nu veţi avea voi atâtea păcate câte va putea ierta părintele Vasile”, spune Preasfinția Sa.
În calitatea de episcop-vicar a coordonat activitatea social-misionară a Arhiepiscopiei Clujului. S-a implicat în programele de asistenţă socială ale Episcopiei, în special în activitatea Centrului social-misionar „Sfântul Vasile cel Mare”, în cadrul căruia se desfășoară programe pentru copii mici şi persoane nevoiaşe, pentru elevi în pericol de a abandona şcoala.
Cel mai important proiect de asistenţă social-medicală şi în egală măsură duhovnicească de care Preasfinția Sa s-a îngrijit în ultimii ani a fost Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca. Acest centru reprezintă un proiect unic în această zonă a Transilvaniei şi a fost sfinţit și inaugurat în data de 9 noiembrie 2012, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie.
Tinerii mereu în preajma Sa
Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul a fost încă de la începuturi un apropiat al tinerilor, teologi, elevi, studenți. Exemplul cel mai concludent stă în faptul că în anii 2013 și 2014, Preasfinția Sa a parcurs alături de Asociația Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj cei 17 km din localitatea Iclod la Mănăstirea Nicula (aprox. 5 ore de mers pe jos), participând la Pelerinajul Tinerilor pe Jos închinat Maicii Domnului.
La ceas aniversar,
îi urăm:
Întru mulți și binecuvântați ani, Preasfinția Voastră!

sâmbătă, 23 iulie 2016
Maestrul Radu Beligan a fost înmormântat la Cimitirul Bellu
Maestrul Radu Beligan a fost înmormântat astăzi, 23 iulie 2016, cu onoruri militare, la biserica Cimitirului Bellu din Capitală.
Slujba înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, alături de un sobor de preoți și diaconi.

duminică, 3 iulie 2016
Sfinții Români de peste an
Cei peste 100 de sfinți străromâni și români trecuți în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt pomeniți câte unul sau mai mulți în fiecare lună din timpul anului:
Ianuarie:
(10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calopodești;
(13) Sfinții Mucenici Emil și Stratonic;
(25) Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului.
Februarie:
(29) Sfinţii Cuvioși Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.
Martie:
(26) Sfinții Mucenici Montanus preotul şi soția sa Maxima.
Aprilie:
(6) Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium;
(11) Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului;
(12) Sfântul Mucenic Sava de la Buzău;
(14) Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului;
(20) Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului;
(24) Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin;
(25) Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului;
(26) Sfinții Mucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu și Tasie;
(28) Sfinții Mucenici Maxim, Dada și Chintilian din Ozavia.
Mai:
(2) Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului;
(3) Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici;
(12) Sfântul Mucenic Ioan Valahul;
(15) Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei;
(16) Sfinții Cuvioşi Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei;
(27) Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul.
Iunie:
(2) Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;
(4) Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel;
(15) Sfântul Mucenic Isihie;
(22) Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Țării Românești;
(24) Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana;
(30) Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț.
Iulie:
(1) Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți;
(2) Sfântul Voievod Ștefan cel Mare;
(8) Sfinţii Mucenici Epictet și Astion;
(18) Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum;
(21) Sfinţii Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia;
(26) Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
August
(5) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ;
(7) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla;
(11) Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului;
(16) Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi; Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic;
(21) Sfântul Mucenic Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust;
(23) Sfântul Mucenic Lup;
(30) Sfinții Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului.
Septembrie:
(1) Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul;
(3) Sfinții Cuvioși Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara;
(7) Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați;
(9) Sfinții Cuvioși Onufie de la Vorona și Chiriac de la Tazlău;
(13) Sfântul Cuivios Ioan de la Prislop;
(15) Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului;
(22) Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi;
(26) Sfântul Voievod Neagoe Basarab;
(27) Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești.
Octombrie:
(1) Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani;
(5) Sfinții Cuvioși Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu;
(14) Sfânta Cuvioasă Parascheva;
(21) Sfinții Cuvioși Mărturisitori: Visarion, Sofronie și Sfântul Mucenic Oprea; Sfinții Preoți Mărturisitori: Ioan de la Galeș și Moise Măcinic din Sibiel;
(27) Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor;
(28) Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești.
Noiembrie:
(9) Sfinții Mucenici Claudiu, Castor Sempronian și Nicostrat;
(12) Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu;
(15) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț;
(20) Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfântul Mucenic Dasie;
(23) Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii;
(30) Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
Decembrie:
(3) Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica;
(5) Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș;
(13) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei;
(18) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul;
(22) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului;
(26) Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana.

duminică, 5 iunie 2016
Cei patru eroi ai SMURD Iași au fost înmormântați
Asistentul medical Gabriel Sandu și pilotul Doru Gavril au fost înmormântați astăzi, 5 iunie 2016, la Cimitirul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar medicul Mihaela Dumea – la Cimitirul Buna Vestire din Iași. Cel de-al patrulea membru al echipajului SMURD Iași care și-a pierdut viața în misiune, pilotul Voicu Șocae, a fost dus de vineri seara la Bacău, unde se află familia sa.
Pentru cei trei eroi din Iași, slujba de înmormântare a fost săvârșită la biserica Spitalului „Sfântul Spiridon”. Alături de familiile victimelor, de colegi, prieteni, studenți, pacienți și simpli cetățeni, la slujbă au participat și medicul Diana Cimpoeșu, coordonatorul SMURD Iași, secretarul de stat Raed Arafat, precum și alte oficialități.
„Cu adevărat, cei care-și asumă o misiune precum cea a acestor patru eroi, nu o pot face având doar motivații financiare sau profesionale. Nimeni nu poate fi înduplecat să-și asume un asemenea risc dacă nu are o inimă jertfelnică, o disponibilitate de a pune viața semenului său mai presus de propria-i viață. Despre dragoste este vorba aici, mai întâi și dincolo de toate. Iar o astfel de dragoste nu poate să moară sau să fie biruită, chiar dacă, temporar, cei însuflețiți de ea nu mai sunt fizic pentru noi. Ei nu mai sunt printre noi, dar faptele lor rămân în veșnicie; ei nu ne mai bucură cu prezența lor, dar dragostea pentru ei este mai puternică în inimile celor care i-au cunoscut”, a transmis în mesajul său Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne a înmânat, din partea președintelui României, decretele de decorare post mortem: „Știu că aceste decorații sunt doar simbolice, dar le vor aduce aminte copiilor lor au fost și sunt și rămân eroi”.
Toți cei prezenți la slujba de înmormântare și toți cei care au fost în rugăciune alături de eroi s-au rugat ca Dumnezeu să primească și să odihnească în Împărăția Sa sufletele robilor Săi: Mihaela, Adrian-Gabriel, Ilie Doru și Ionuț Voicu. Pomenirea lor să fie din neam în neam și jertfa lor să nu fie uitată niciodată.
În cursul zilei de 2 iunie, un elicopter aparținând SMURD Iași s-a prăbușit în Republica Moldova, în timpul unei acțiuni de salvare. Aceasta a fost a doua tragedie de acest gen din ultimii 10 ani la SMURD Iași.

sâmbătă, 4 iunie 2016
Rugăciuni pentru eroii timpului nostru
În bisericile din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-au oficiat zilele trecute rugăciuni pentru odihna celor patru eroi din cadrul SMURD Iaşi, care au murit în urma accidentului din Raionul Cantemir, Republica Moldova. În seara zilei de sâmbătă, 4 iunie 2016, IPS Părinte Ioachim a oficiat slujba Stâlpilor lângă sicriul în care se afla trupul neînsufleţit al comandorului Voicu Ionuț Șocae.
Accidentul aviatic din după-amiaza zilei de joi, 2 iunie 2016, a întristat inimile românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Patru angajaţi din cadrul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) – Iaşi au murit după ce elicopterul aflat în misiune s-a prăbuşit în Raionul Cantemir din Republica Moldova. Eroii români, ce au lăsat multă durere în inimile familiilor, colegilor şi celor de un neam şi de o credinţă, sunt: Mihaela Dumea, medic, Gabriel Sandu, asistent medical, Doru Gavril, comandantul echipajului, şi Voicu Şocae, copilotul elicopterului. La puţin timp după accident, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a îndemnat clerul şi credincioşii din Arhiepiscopia Iaşilor să se roage pentru odihna sufletelor eroilor ce au plecat din această viaţă, în urma accidentului elicopterului SMURD.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a adresat un mesaj de condoleanţe familiei copilotului Voicu Șocae, băcăuanul membru al echipajului SMURD trecut la Domnul în accidentul aviatic din Republica Moldova, din 2 iunie 2016.
Îndoliată familie,
Hristos a Înviat!
Cu multă durere ne alăturăm mesajului de compasiune al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la trecerea din această viață a membrilor echipajului SMURD, format din pilotul Doru Gavril, copilotul căpitan comandor Voicu Ionuț Şocae, medicul Mihaela Dumea și asistentul Gabi Sandu, în urma tragicului accident de elicopter petrecut în ziua de 2 iunie a.c., în raionul Cantemir, localitatea Haragâș din Republica Moldova. Întrucât căpitanul comandor Voicu Ionuț Șocae este fiu al eparhiei noastre și pentru faptul că face parte dintr-o familie de creștini otodocși practicanți, pe lângă cuvintele pline de compasiune și de dragoste ale Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adăugăm și noi sentimentul nostru de tristețe, de compasiune, dar și de încurajare asigurându-i pe cei îndurerați de dragostea noastră părintească. După cum se știe, căpitanul comandor Ionuț Voicu Șocae și-a dedicat scurta, dar binecuvântata sa viață de pe acest pământ, ajutării aproapelui, fiind un model de jertfelnicie și devotament pentru colegii săi și pentru noi toți. După ce a terminat Academia Forțelor Aeriene Brașov, apoi Școala de Aplicație a Forțelor Aeriene ”Bobocu” - Buzău, comandorul Ionuț Voicu Șocae a lucrat la Baza 95 Aerienă, ca pilot de elicopter, până în 2008, când s-a transferat la Iași, la Ministerul de Interne, de unde, în anul 2011, a plecat la SMURD. A plecat din această viață, după ce a împlinit 19 misiuni de salvare în Basarabia, adunând peste 1400 de ore de zbor. Soț desăvârșit și tată a doi copii credincioși, pe care alături de tatăl și de mama lor i-am văzut de multe ori participând la Sfânta Liturghie de la Biserica „Înălțarea Domnului” de la Bacău, cât și la alte momente din viața Bisericii, apreciat de colegi pentru felul de a fi om între oameni și model pentru semenii săi, căpitanul comandor Ionuț Voicu Șocae, lasă în urmă imaginea unui profesionist adevărat, a unui credincios fervent al bisericii noastre ortodoxe, dedicat cu toată ființa slujirii aproapelui. Jertfa sa, alături de a celor trei membri ai echipajului SMURD în misiunea umanitară, va rămâne mereu vie în memoria noastră, iar el va fi pomenit între eroii neamului jertfiți pentru o cauză dreaptă. În aceste momente de tristețe pentru familie, colegi și prieteni, vă încredinţăm de întreaga noastră compasiune și rugăm pe Hristos Cel ce a înviat din morți să așeze sufletul celui ce a plecat dintre noi în Împărăția Sa cea veșnică. Pomenirea lui din neam în neam și seminția lui va moșteni pământul.
Veșnica lui pomenire!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)