PS
 Vasile Someșanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și
 Clujului și-a aniversat astăzi, 30 decembrie 2013, ziua de naștere. Cu 
această ocazie Preasfinția sa a oficiat dimineața Sfânta Liturghie în 
Capela Școlii “Christiana” ce poartă hramul „Sfântul Vasile cel Mare”, 
situată pe Aleea Moldoveanu nr 3. Alături de Preasfinția sa a slujit un 
sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte exarhul mănăstirilor 
din Arhiepiscopia Clujului, pr. arhim. Dumitru Cobzaru, directorul 
Școlii “Christiana”, pr. Claudiu Precup și pr. Călin Ficior. În cadrul 
cuvântului de învățătură Preasfințitul Vasile a vorbit despre  
importanța Centrului Social Misionar „Sfântul Vasile cel Mare” al 
Arhiepiscopiei Clujului, în ajutorarea celor nevoiași: “Centrul oferă 
celor care au nevoie de aceste servicii, deci recuperare din abandon 
școlar și, în același timp, o pregătire pentru o viață corectă, demnă și
 cinstită. De asemenea, prin cantina Sfântul Ștefan, care funcționează 
în acest Așezământ, se  oferă la 100 de persoane, prin anchetă socială, 
un prânz, de luni până vineri. Tot aici funcționează Centrul de tineret 
unde se oferă meditații și activități extrașcolare spre o continuă 
integrare și sporire, completarea actului educațional, pe care copiii și
 tinerii îl parcurg în școlile în care sunt înscriși”.
  
 La finalul cuvântului, Preasfinția sa le-a mulțumit tuturor celor care 
au fost prezenți astăzi la Sfânta Liturghie și l-au felicitat cu ocazia 
zilei de naștere Vă mulțumesc tuturor că ați venit astăzi aici la capela
 Școlii Christiana pentru a fi împreună în această comuniune și ne rugăm
 bunului Dumnezeu să o putem să o păstrăm și să o sporim. Dumnezeu să vă
 dea sănătate și un An Nou cu pace și cu multe împliniri”.
 După
 Sfânta Liturghie, la Centrul Eparhial, în prezența Înaltpreasfințitului
 Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,  Preasfințitul Vasile Someșanul a 
fost felicitat cu ocazia zilei de naștere de angajații Centrului.
 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu