Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

miercuri, 6 ianuarie 2016

Sărbătoarea Bobotezei la Călăraşi

Miercuri, 6 ianuarie 2016, praznicul Botezului Domnului Iisus Hristos, sau Boboteaza a fost sărbătorit la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Călăraşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba de sfinţirea a Apei, urmată de o procesiune în care Întâistătătorul Eparhiei, soborul de preoţi, mulţime de credincioşi au pornit până pe malul Dunării, în Parcul Central al municipiului Călăraşi. Aici Preasfinţia Sa a binecuvântat cu Aghiasmă Mare credincioșii prezenți și a aruncat în apă crucea, care a fost adusă la mal de cel mai vrednic dintre tinerii care s-au aruncat să o recupereze, primind binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu.

Preasfinția Sa a cercetat lucrările de pictură și așezământul social al parohiei „Sfântul Ierarh Nifon” din municipiul Călărași.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu