În Duminica a 2-a din Postul Mare, numită și a Sfântului Grigorie Palama, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul obștii de maici de la Mănăstirea Luncanii de Sus, din Protopopiatul Făget. Aici, Înaltpreasfinția Sa a participat la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți.
După Sfânta Liturghie, Chiriarhul Banatului a săvârșit slujba Parastasului pentru duhovnicul mănăstirii, arhimandritul Ieronim Stoican, de la a cărui trecere la cele veșnice au trecut 5 ani. La eveniment au luat parte stavrofora Filofteia Nistor, stareța Mănăstirii Luncanii de Sus, împreună cu obștea de maici, dar și un număr impresionant de credincioși, mulți dintre ei fii duhovnicești ai părintelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu