Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

duminică, 8 mai 2016

Hramul Catedralei Episcopale din Caransebeș

În a doua Duminică după Sfintele Paști, Duminica Tomii, Catedrala episcopală din Caransebeș și-a prăznuit hramul. Sărbătoarea a început la orele dimineții printr-o procesiune de la reședința episcopală, la Catedrala cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, la care au participat ierarhi, preoți și diaconi, alături de numeroși credincioși.

Sute de oameni au participat la Sfânta Liturghie solemnă, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de 9 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul de ierarhi au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcop ortodox român al Ungariei și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu