Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

duminică, 15 mai 2016

Resfințirea bisericii Mănăstirii Coșula

Așezământul monahal de la Mănăstirea Coșula, aflat pe un tărâm binecuvântat de Dumnezeu – Botoșani, s-a aflat duminica aceasta la ceas de mare sărbătoare. În jur de 3000 de credincioși au fost prezenți la slujba de resfințire a bisericii mănăstirii, ce a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor și Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. La final, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse, starețul Mănăstirii Coșula, părintele Calinic Chirvase, a fost hirotesit de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan întru arhimandrit, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire în Biserică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu