Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost sărbătorit, astăzi, 02 iulie 2016, de românii ortodocși. În această zi, Mănăstirea Putna din județul Suceava și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Încă de la prima oră, mii de pelerini din toată țara au venit pentru a se închina și pentru a se ruga la mormântul domnitorului, aflat în incinta mănăstirii, dar și pentru a lua parte la manifestările deosebite organizate de obștea mănăstirii.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, înconjurați de un sobor de peste 90 de preoți și diaconi. Din soborul de ierarhi au făcut parte:
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților;
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului;
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei;
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord;
Înaltpreasfințitul Părinte Meletie, Arhiepiscopul Cernăuțiului.
La final s-au depus coroane de flori și a avut loc o paradă militară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu