Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

luni, 15 august 2016

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost serbat în zorii zilei de 15 august cu Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord, alături de părintele profesor Stelian Tofană și un impresionant sobor de preoţi. Alături de miile de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie, oficialități locale și județene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu