Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

duminică, 4 septembrie 2016

Î.P.S. Mitropolit Ioan al Banatului – oaspete de seama în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului

Înalt Preasfințitul Părinte Ioan – Mitropolitul Banatului, a răspuns invitaţiei Preasfințitului Iustin Sigheteanul de a vizita eparhia Maramureşului şi Sătmarului, ocazie cu care a oficiat Sfânta Liturghie la o biserică din municipiul Satu Mare. Sâmbătă după amiază, Înaltpreasfinția Sa a vizitat Catedrala Episcopala „Sfânta Treime” din Baia Mare, fiind plăcut impresionat de frumoasa realizare a Eparhiei, apreciind în mod deosebit această lucrare de arhitectură bisericească. Apoi a făcut un popas la Centrul Eparhial, efectuând o vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Justinian. Duminică, 4 septembrie, duminica a XI-a după Rusalii, de la ora 9,30, Î.P.S. Ioan a liturghisit în biserică Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din municipiul Satu Mare, apoi, de la ora 15, a oficiat Sfânta Taină a Cununiei pentru tinerii Cristian Mirel Lețiu şi Ioana Pusta, în Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Satu Mare, ca răspuns al aprecierii faţă de ing. Mircea Leţiu (socru mare), care s-a dovedit a fi un binefăcător a multor lăcașuri de cult din România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu