Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

miercuri, 30 noiembrie 2016

Sfântul Apostol Andrei cinstit la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Creștinii ortodocși îl cinstesc cu o zi înainte de Ziua Națională a României, pe Sfântul Andrei, cel care a adus poporului român lumina Evangheliei lui Hristos. Pentru preoții și credincioșii din Cluj, praznicul din 30 noiembrie are o însemnătate deosebită și pentru că în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, cel care conduce Mitropolia Clujului, își sărbătorește ocrotitorul spiritual.

Sute de clujeni au participat în această zi de mare praznic, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Au slujit alături de ierarh preoți și diaconi de la Centrul Eparhial și părinți profesori de la cele două școli teologice ortodoxe din Cluj. Credincioșii și preoții Eparhiei au dorit să fie alături de chiriarh cu ocazia aniversării onomasticii. Cu toții au mulțumit lui Dumnezeu pentru că a rânduit ca la cârma Mitropoliei Clujului să ajungă în urmă cu 5 ani, ÎPS Andrei, un adevărat părinte duhovnicesc, care s-a preocupat neîncetat de sporirea duhovnicească a preoților și credincioșilor din eparhie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu