Bun venit tuturor vizitatorilor pe pagina Bisericii Ortodoxe Române!

duminică, 8 mai 2016

115 ani de la sfinţirea bisericii din Pojorâta, sărbătoriţi prin Liturghie arhierească

Duminică, 8 mai 2016, în a doua duminică după Sfintele Paşti, parohienii din Pojorâta I l-au aşteptat cu multă emoţie şi bucurie pe IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, spre a sărbători prin Sfântă Liturghie arhierească 115 ani de la târnosirea bisericii.

Ierarhul a fost condus de un alai de călăreţi îmbrăcaţi în costume populare până în faţa bisericii, unde soborul de preoţi şi diaconi aşteptau cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Conform tradiţiei, obştea comunei l-a întâmpinat pe IPS Arhiepiscop Pimen cu pâine şi sare. Sfânta Liturghie s-a slujit în biserică, iar răspunsurile de la strană au fost date de corul parohial.

Sărbătoarea aniversară s-a încheiat cu o agapă, oferită tuturor închinătorilor de către comitetul parohial al bisericii. La finalul Sfintei Liturghii, s-a slujit o panahidă pentru cei peste 200 de preoţi care au slujit de-a lungul timpului la Parohia Pojorâta I.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu